Uncategorized
Transformă restul zilelor tale, ca și cum ar fi ultima…
Știi ce? Toți suferim la un moment dat. Întâlnim tot mai mulți oameni care ne dezamăgesc, avem parte de zile în care ne-am fi dorit să nu fi existat, pierdem încredere, prietenii, iubire, respect, persoane dragi.. Nimeni nu e fericit în totalitate, toți avem nevoie în permanență de un lucru pe care nu-l vom avea probabil niciodată. Sunt oameni care însă trăiesc un singur vis, acela de a trăi.Suntem prea ocupați să ne decupăm viitorul, și să ne plângem de prezent, încât uităm să fim recunoscători de faptul că încă ne mai auzim inima bătând în piept; aceeași inimă cu care și iubim, și care din fericire nu se rupe niciodată așa cum uneori ne place s-o spunem, aceeași inimă pe care o împărțim sau o dăruim cu tot felul de persoane. Sunt oameni care, în ciuda faptului că și-au dăruit inima nouă, nu au primit nimic în schimb. Nu au primit ani în plus, nici măcar un afurisit de minut, să mai poată respira pentru ultima dată. Oamenii aia sunt adevărați profesori, oameni ale căror lecții de viață te complesesc și-ți invadează interiorul, oameni care mor să îți demonstreze ție că viața poate fi mult mai dură decât o prietenie care s-a terminat , sau o persoană de care te-ai atașat și s-a îndepărtat de tine. Pentru că prieteniile se repară, persoanele se recâștigă, dar sufletul? Sufletul rămâne întotdeauna singur, și oamenii care pleacă de neînlocuit.
Poate că mâine o să fie ultima zi în care mai ai ocazia să le spui că îi iubești. Ultima zi în care îți mai poți regreta alegerile și greșelile. Ultima zi în care te vei mai trezi dimineața. Ai grijă ca ultima zi din viață ta, să fie una memorabilă. Si transformă restul zilelor tale, ca și cum ar fi ultima.
:-)
Vreau sa adorm cu tricoul tau, sa ne uitam la filme de groaza toata noaptea, sa stam imbratisati si sa vorbim despre noi, sa iesim afara pe furis doar ca sa ne uitam la stele, sa ne jucam jocul tau preferat, sa te sarut in ploaie, sa ma plimb de mana cu tine, sa-ti gatesc, sa radem pana nu mai putem..
Vreau sa ma indragostesc de tine!
Oamenii nu se schimba..
De multe îmi trec pe lângă urechi cuvintele “m-am schimbat în bine”, sau “ar trebui să mă schimb radical”.
Ei bine, râd. Râd pentru că în ultimii 3 ani m-am convins că nimeni nu se poate schimba. Nimeni nu este în stare să treacă printr-o schimbare majoră, care să îi afecteze însuşi esenţa. Da, sunt absolut sigura de acest lucru. Şi şi dacă ar exista o mână de oameni care ar putea să facă acest lucru, dacă ar fi capabili, nu ar face-o din alte zece motive…
Omul este un animal foarte mândru. Încearcă să calci pe cineva în picioare şi ai să înţelegi despre ce vorbesc. Pe lângă această mândrie şi dorinţă de a fii cel mai bun, există ascuns în noi un lucru care se numeşte instinct de supravieţuire şi autoconservare. Acest instinct a apărut cu scopul de a ne ajuta să supravieţuim, în trecut noi ne luptam cu animalele pentru a le putea mânca. Apoi, înstinctul s-a adaptat şi acum ne apărăm de orice lucru care ne-ar putea pune în pericol imaginea, integritatea, sănătatea, viaţa.
Instinctul de autoconservare locuieşte în subconştientul nostru şi deci nu avem nici o putere asupra lui. Nu există un buton de pornire – oprire.
De ce să mă schimb? Sunt prea leneş că să o fac, nu are rost, sunt un narcisist şi mă iubesc aşa cum sunt. Nu mă mai complic cu schimbări inutile. Cine nu mă place să nu stea lângă mine.
Fraza de mai sus ar putea deveni un motto pentru 90% din oamenii care locuiesc sub Soare. Nu ne schimbăm aşa uşor. Nu avem cum să ne schimbăm esenţa care ne defineşte. Fiecare trăieşte în casa lui, mulţumit (sau nu) de ceea ce vede dimineaţa în oglindă.
Copilul din tine
În fiecare dimineaţă, te ridici din pat şi te gândeşti la ziua care vine. Eşti liber. Eşti un creator şi poţi alege. Ai dreptul să-ţi croieşti destinul cum îţi place. Este viaţa ta. Poţi să-i conferi un alt sens. Poţi merge pe un alt drum. Poţi… Dar ştii cum procedăm de obicei? Marea majoritate dintre noi alege drumul obişnuit, drumul bătătorit de alţii! Ne temem de necunoscut, de nou, de luptă şi trecem peste şansa de a fi ca El. Aşa rămânem o posibilitate nerealizată… Vine o zi, însă, când priveşti înapoi şi atunci auzi glasul copilului din tine care te întreabă: “De ce n-ai riscat? De ce nu ai crezut în minunile pe care ai fost în stare să le săvârşeşti?” Iar tu nu ai niciun răspuns. Şi doar asculţi, înfrânt, cum plânge trist copilul pe care l-ai ucis în tine…
Dacă aş şti…
Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune “te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.
Crăciun, alea, alea
Forfota dinaintea sărbatorilor de iarnă, beculeţe colorate, beteală şi ornamente care împodobesc vitrine frumos aranjate care te imbie să intri şi să cumperi. Supermarketurile te invită să te bucuri de cele mai bune si avantajoase oferte, iar când intri pe uşile acestora eşti intâmpinat de crăciuniţe tinere şi frumoase. În fundal pe langa vocea care prezintă ofertele se aud colinde şi clopotei care vestesc sărbatorile ce urmeză să vină. Oriunde te afli în această perioadă peste tot se vorbeste de cadouri, Moş Crăciun, brad, mese imbelşugate etc.
Reclamă transformată în colind Pentru comercianţii din toate domeniile, această perioada înseamnă bani. Bani pe care îi investesc in promovare, în ideea de a convinge consumatorii să cumpere produsele cele mai bune şi potrivite pentru nevoile lor. Iar mesajele pe care le transmit deformează deseori adevaratul sens al sarbătorilor de iarnă.
În toata această agitatie dinaintea sărbatorilor, se uită adevarata semnificatie a Crăciunului. Dacă întrebi oameni pe stradă ce reprezintă pentru ei sărbătorile de iarnă, majoritatea raspunsurilor vor fi: daruri, familie, miniconcediu, vacantă pentru cei mici…, si mai puţin despre naşterea lui Iisus, a carui misiune pe Pamânt a fost să aducă iertare, dragoste şi bucuria de a fi alături de cei mai putin norocoşi şi de a dărui celor cu care viaţa a fost mai puţin blândă.
Au mai rămas două săptămâni, timp în care fiecare din noi am putea să ne gândim la semenii nostri: familii numeroase, copii, batrâni singuri şi bolnavi, cunostinţe care se află in spital. Să vedem cum anume am putea să aducem pe chipul lor o rază de bucurie şi lumină. 🙂
timpul, bată-l vina!
ce ai făcut în ultimele şapte sute de ore?
când eşti ok, o jumătate de oră zboară în cinci minute. aceleaşi cinci minute care trec ca o jumătate de oră când te plictiseşti.
nu timpul m-a speriat, ci viteza cu care lumea şi lucrurile se schimbă…
Inner light.sau fara idee de titlu.
Avem perioade in viata cand e necesar sa ne scufundam in adancul sufletului nostru. Acolo unde e intuneric si tu vrei sa faci lumina. E mai simplu sa nu o faci si sa iti spui: asta este, eu nu pot sau atata pot. Eu aleg sa ma scufund destul de des in sufletul meu, nu imi place intotdeauna ceea ce vad sau realizez ca daca am coborat cu o lumanarica, aceasta nu ajunge si ca de fapt as avea nevoie de o altfel de lumina.. venita din interior. Sunt locsoare bine ascunse pe care “nu le vezi” sau ai decis ca inca nu e timpul sa le cureti. Insa uneori vine un imbold in care simti asta si dupa efortul depus lumina apare… si e stralucitoare. Insa multi renuntam, poate obosim curatand… am facut prea multa “mizerie” candva si acum e greu sa ne asumam asta, altora ne este groaza si ne gandim: no bine.. si daca fac eu curat in coltisorul asta chiar se va schimba ceva?! Viata mi-a demonstrat ca da… cu cat pare mai neinsemnat cu atat e mai dureros.. si cu atat e mai greu de curatat. Vrei sa treci la o noua relatie, ceva te tine, ba mai mult “te minti” ca ti-e bine, vrei sa faci altceva profesional, dar inca tii la colegi si la acel loc de munca, vrei sa ai un job, insa ti-e bine acum ca ai mai mult timp pentru tine etc. Interesant este ca atunci cand terminam de curat, ne putem odihni, putem sarbatori, avem toate motivele din lume sa fim fericiti. Insa ce alegem? Alegem de multe ori ceea ce e mai comod, ceea ce e mai la indemana, oricat ne-am dori o schimbare profesionala, o relatie noua, un job nou… daca consideram ca aceasta nu ne aduce cel putin la fel de multe beneficii ca situatia actuala, vom ramane acolo… asta e definitia “schimbarii”. Eu azi nu sunt ce am fost ieri, sau ce am fost acum o saptamana, acum o luna sau acum 1 an. In fiecare zi ma redescopar, ma speriu de ce gasesc la mine sau sunt uimita de calitatile mele. In fiecare zi observ si partea mea “intunecoasa” pe care o accept si lucrez sa mai luminez cate o bucatica, atat cat pot. Normal ca am perioade in care se face atat de mult deranj interior inca doare… incat sunt trista, dar stiu ca e doar pana apare raspunsul, pana lumina isi face efectul. Acum sunt in acea perioada… si curand ma veti regasi altfel.
De ce iubesc pisicile?
Am sa incep cu o poveste, despre Profetul Mohamed care iubea foarte mult gratioasele feline. Pisica lui, era considerata fiinta sfanta. Intr-o zi, pe cand pisica dormea pe maneca hainei Profetului iar acesta trebuia sa plece la rugaciune, nevrand sa o deranjeze din somn, si-a taiat cu foarfeca maneca hainei, astfel incat pisicuta sa isi continue linistita somnul. Cand pisica s-a trezit, a inteles gestul Profetului, iar cand acesta s-a intors si s-a apropiat de ea, pisicuta a facut o reverenta, in semn de respect si recunostinta. Mohamend a mangaiat-o, De atunci se spune ca pisicle au insusirea de a cadea mereu pe toate cele patru labute, pentru a nu-si strica trupul mangaiat de Profet. De copil, am crescut inconjurata de pisici si catei. Spre diperarea mamei, aduceam acasa orice pui de catel sau pisica abandonat. Nu exista zi de la Dumnezeu sa nu fiu certata ca stau cu animalele bot in bot. Am crescut, poate ca nu mai stau cu ele bot in bot, dar le iubesc in aceeasi masura. Iubesc si cateii, insa pisicile mi se par animalute foarte interesante, pentru ca:
– torc. De frica sau de multumire, scot sunetul acela ca un mic sforait
– sunt curioase din cale-afara
– au pernute moi si se strecoara fara cel mai mic zgomot
– se spala singure si sunt amuzante cand fac asta
– se joaca si sunt caraghioase cand se infoaie
– se freaca de picioarele tale atunci cand vor ceva
– nu le rezisti cand isi iau moaca de “wasn’t me”
– pentru ca ea este stapana ta si nu invers.
Niciodata nu sti ce o sa se intample maine .
Absolut orice ajunge la noi , pleaca . Pleaca fara sa spuna de ce , cand ajunge nu spune de ce . Ne privim unii pe altii in ochi cu o superficialitate greu de imaginat , ne ramane imortalizat in minte irisul celui din fata noastra , dar nu ne ramane nimic din ceea ce dezvaluie privirea . ” Am vorbit cu X. E bine . Nu l-am mai vazut de o vreme . Sigur te sun”. Superficialitati , intrebari a caror raspuns nu-l asteptam , nu mai e timp sa stam sa intrebam din inima ” Ce mai faci ? ” , intrebam pe fuga , raspunsul rasuna de la 3 m departare si mereu spunem ca ne grabim . Unde ne grabim ? Oare ne grabeste timpul sau il grabim noi pe el ? E timpul vinovat de frustrarile si de ranile noastre interioare aparute odata cu varsta sau suntem noi vinovati ca ajungem la 50 de ani , mai prapaditi si mai stinsi , decat umilii nostri strabunici care pe la 80 inca zambeau ?! O sa ne dam candva seama ca ne-am gandit prea mult , ca ne-am consumat prea mult , ca ne-am plans prea mult sau pur si simplu o sa trecem peste , fara nici un fel de regret ?! Incerc sa invat lucruri in fiecare zi , incerc sa-mi stapanesc emotiile cand vorbesc in public.
O sa imbatranim toti , o sa avem o batranete plina de regrete , plina de imortalizari ale glorioasei tinereti cand faceam de toate , cand pierdeam noptile te miri pe unde , cand pur si simplu ne bucuram aproape de orice lucru . Dar daca ne vom uita bine in interiorul nostru , vom gasi vechiul eu inca acolo , nevindecat dar cu siguranta inabusit si incastrat in perete , o sa ne fie prea rusine cu noi insine ca sa-l mai aratam lumii , vom prefera sa zambim lumii cu riduri adanci pe fata , avand parul carunt si mainile tremurande decat sa plangem , pentru ca multi ne dorim sa plangem dar nu putem . Poate vom imbatrani frumos sau poate vom muri inainte sa imbatranim , niciodata nu sti ce o sa se intample maine .
And the rest remains unwritten... 