Month: May 2012
Indiferenta e mai dureroasa decat orice fel de razbunare!
Sunt vorbe care dor, gesturi care ranesc, situatii care te doboara…Dar stiti ce altceva mai doare?Indiferenta.Si uneori indiferenta poate rani mai mult decat altceva.Indiferenta e prezenta acolo unde nu se afla sentimente, nici pozitive nici negative.Indiferenta poate lovi mai tare decat insasi razbunarea.Poate avea un impact mai mare decat iubirea. Atunci cand nu iti sunt luate in seama ideile, parerile, sentimentele, te simti ca un om nul.Macar daca te-ar contrazice cineva…E ca si cum tu nu mai ai niciun rost pe aceasta lume. Indiferenta te poate arunca in depresie, iti poate ucide spiritul si pofta de viata. Cel mai tare doare indiferenta unei persoane dragi.Incerci cu tot dinadinsul sa fie totul in regula, dar acea persoana nici ca observa.Mai ales cand ai nevoie de o parere sau de ajutor si primesti in schimb indiferenta, e dureros.Te simti daramat, trist, suparat…aiurea…Poate nu e in mod intentionat, dar tot doare… Uneori ma gandesc ca ar fi mai bine daca mi-as putea transforma inima in piatra, sa nu mai simt toate astea…Durerea si suferinta te intaresc, dar in acelasi timp te si transforma intr-un om mereu precaut, caruia ii e mereu teama sa nu mai treaca prin aceleasi sentimente.Fara sa vrei devii un suflet trist si iti pictezi in culori de toamna tineretea.In loc sa vezi soarele ce straluceste, observi norii ce incep sa se iveasca si te rogi sa nu aduca furtuna cu ei…E greu sa te mai lasi dus de val din moment ce ai mai facut o data asta, iar acel val te-a dus in mijlocul tornadei… Atat sentimentele, cat si lipsa lor provoaca diferite stari.Totusi, sunt convinsa ca nu voi putea sa ajung in stadiul in care sa nu mai simt nimic.Pana la urma, faptul ca suntem capabili sa avem sentimente ne defineste ca oameni.In plus, o diminuare pana la lipsa sentimentelor ar insemna sa calci pe cadavre fara jena atunci cand iti propui un scop.Prefer sa sufar decat sa devin un om lipsit de suflet!:-)
Ceva ce face diferenta..
Trecem prin viata atat de superficial…Am uitat sa ne bucuram de lucrurile marunte care ne infrumuseteaza viata.Tanjim dupa fericire si iubire, insa nu tinem cont ca aceste trairi sunt formate din mai multe gesturi si sentimente.Tindem sa credem ca fericirea e ceva, ca un fel de obiect pe care o sa il gasim la un moment dat in drumul vietii.Insa nu e asa.
Un singur zambet oferit de cineva iti poate provoca “fluturasi in stomac”, trebuie doar sa stim sa il apreciem.Nu trebuie sa credem ca oricine ne vorbeste frumos are si o intentie ascunsa.Am devenit atat de rai si de precauti incat suntem in garda tot timpul si ni se pare naiv sa credem ca mai exista si sinceritate si puritate in gesturi si sentimente.
Simplitatea impresioneaza de cele mai multe ori.Nu prea mai gasesti persoane naturale si simple, care sa incerce sa impresioneze prin ceea ce sunt si ceea ce cred.Aparentele sunt cele ce conteaza si de multe ori nici nu mai intereseaza ca omul pe care il vedem nu e deloc ce pare a fi.Nu mai e “la moda” sa porti discutii filozofice, acum barfa e la conducere.Ne-am cam pierdut valorile si latura spirituala o data cu copilul din noi…Copilul acela ce se bucura de toate maruntisurile…Copilul care alerga razand dupa fluturi sau dupa fulgi de zapada…Nu ti-e dor de el?
Inca pastrez viu copilul din mine si nu o sa il las nici macar sa adoarma.Nu imi pasa ca poate ma vede cineva in postura asta si o sa zica:”ce copila…”.Datorita lui inca ma bucur de lucrurile marunte care imi lumineaza viata si tot el aduce zambete si pe buzele celor dragi uneori:)
Oamenii si mastile lor…
Viata pare mai mult o piesa de teatru…Chiar si cei care tin la tine poarta uneori o masca sub care isi ascund adevarata fata…E imposibil sa cunosti pe cineva in adevaratul sens al cuvantului.Chiar si cei mai deschisi oameni au ceva de ascuns, indiferent ce e vorba de maruntisuri sau de secrete destul de impresionante.In plus, chiar daca ajungi sa cunosti foarte bine un om, schimbarea e ceva inevitabil si tot nu o sa ajungi sa il cunosti in totalitate.
Ascundem umbre de tristete sub zambete false, ganduri dureroase sub pretextul unei probleme fizice gen o durere de cap, inchidem suflete rebele dupa diplomatie si respect si ascundem minti stralucite dupa chipuri rebele.Incercam sa parem altceva decat ceea ce suntem din motive desutl de diferite.Sa luam de exemplu o minte stralucita ascunsa dupa un chip rebel.Un astfel de om intelege foarte clar situatia in care se afla si lumea ce il inconjoara.Stie destul de bine de capacitatea si abilitatea sa, dar pur si simplu nu crede ca cineva l-ar putea intelege.Tocmai din cauza ca se simte neinteles prefera sa isi ascunda adevarata valoare si sa lase impresia ca e doar un tip ce nu respecta regulile societatii si care nu se integreaza.
De multe ori preferam sa ne ascundem adevaratele sentimente si trairi pentru a nu-i rani sau dezamagi pe cei dragi.Dar asta inseamna sa ne consumam inauntrul nostru, fara sprijinul cuiva…asta inseamna ca oricat am tine la cei dragi, nu avem incredere ca ne vor intelege fara sa ne judece.Sunt momente in care, desi avem o multime de prieteni, suntem mai singuri ca niciodata.In aceste momente apelam la masti si ascundem ceea ce simtim.
Totusi, exista si teama de a renunta la masti:teama de a nu fi raniti.O data cu masca pusa pe fata, ridicam in jurul nostru un zid ce ne protejeaza de cei care ne-ar putea rani.Din moment ce arati cuiva cine esti cu adevarat, exista posibilitatea sa profite de acest lucru deoarece iti cunoaste slabiciunile.Si chiar daca iubim din tot sufletul si am fi in stare sa traversam munti si oceane pentru persoana respectiva, tot ne e teama sa renuntam in totalitate la aceasta masura de protectie.Poate procedam corect.Doar suntem precauti cu noi insine.Dar daca persoana iubita ne impartaseste sentimentele si nerenuntarea la masti e o prostie?Cine poate sti?
De multe ori am sentimentul ca propria “eu” e captiva inauntrul meu si vrea sa evadeze.Imi simt trupul ca pe o temnita pentru sufletul ce tanjeste dupa libertate si fericire.Simt ca lumea asta nu ii va putea da ceea ce are nevoie, tocmai de aceea il tin captiv si ii strunesc pornirile impulsive.Simt de multe ori ca locul meu nu e aici, ca rtebuia sa fac parte dintr-o alta lume…Ma resemnez totusi cu razele de soare ce ma mangaie uneori si cu adierea vantului ce ma imbratiseaza.
And the rest remains unwritten... 