Month: September 2012
Increderea in sine si copacul
Increderea in sine creste precum un copac. Ia timp si multa grija. De o viata intreaga ai nevoie pentru a-ti cultiva si creste increderea in tine. Necazurile vietii, peste care vei fi nevoit sa treci se aseamana cu apa, soarele, zapada si lumina de care are nevoie un copac pentru a se dezvolta. Tot asa si increderea in tine va creste. Te vei lovi de multe obstacole. Obstacolele sunt trepte spre varful increderii in sine. Chiar daca pe moment te zdruncina unul mai tare decat altul, peste ani, cand vei privi inapoi si te vei vedea in viata, victorios, vei descoperi ce sens a avut fiecare cazatura simtita. Pentru a lua decizii bune si pentru a face lucruri bune in viata, e nevoie sa faci ceva – actiuni concrete – pentru ca acel copac al increderii in sine, sa dobandeasca o dimensiune si o coroana impunatoare. S-a dovedit ca oamenii increzatori in sine, de obicei, sunt oamenii care au luptat cu viata, care au esuat si s-au ridicat dupa fiecare lovitura incasata.Oameni care au suferit dar care in cele din urma, au gustat din succes. Daca ai ocazia sa intalnesti astfel de oameni, o sa observi ca ei nu se mai tem de nimic. Asadar increderea in sine este o calitate necesara, daca vrei sa dobandesti succesul. Tu ai incredere in tine? Esti constient ca iti vei fi aproape, indiferent de ce iti va aduce viata, bine sau rau? Te simti capabil sa invingi necunoscutul? Iti place sa te arunci in imprevizibil, chiar daca nu stii ce te asteapta? Daca dai de greu, daca esuezi, daca ceilalti te considera inferior sau te judeca, te critica, acelasi lucru vei face si tu sau vei continua sa ai o parere buna despre tine?
Anotimpurile sufletului
O tornada ce vine pe neasteptate, matura totul in cale, ravaseste tot ce atinge si distruge totul in jurul ei…Asa imi simt gandurile uneori…Ma simt ca o zi de primavara…Totul e calm, cald…soarele mangaie imprejurimile…Apoi la orizont isi face aparitia un nor alb si pufos.Pe masura ce creste, se intuneca pentru a ajunge sa acopere intregul cer.Ploaia a inceput.Rece si trista. Moralul imi urca sus pe culme, apoi coboara brusc intr-o prapastie…Parca as fi intr-un roller coaster.Ciudata senzatie, mai ales cand e vorba de moralul cuiva.Atatea indoieli, nedumeriri, semne de intrebare….Si nici macar nu stii daca merita.Poate dupa o scurta perioada iti dai seama ca ti-ai facut griji degeaba.Momente de paranoia…Totul e in regula si aveai indoieli in zadar.Sau poate ti-ai facut griji in zadar in sensul ca ceea pentru ce te ingrijorai a disparut o data cu sosirea ploii. Iubesc ploaia.Mai ales ploile de vara.Ador picurii reci ce imi inteapa pielea.Parca imi patrund pana in suflet.Toata natura ingreunata de lacrimile cerului ce plange ingenuncheaza in fata tristetii norilor.Apoi renaste sub razele soarelui ce mangaie fiecare frunza, fiecare fir de iarba. Tristetea din sufletul cuiva se aseamana cu o zi ploioasa.Si tot la fel ca natura, renaste si acel suflet sub razele sperantei.Insa uneori o zi ploioasa se poate transforma intr-o toamna tarzie.Iar dupa toamna, iarna ingheata sentimentele infloritoare.Deznadejde, neincredere, deziluzie…Parca nu mai exista nici un pic de speranta…nici macar vise sau iluzii.Doar frig…Dar primavara trebuie sa apara…Desi nu mai speri la ea, apare, inevitabil.Si atunci renasti iar, si iar incepi sa speri pana cand in sufletul tau vine vara.Fericire, entuziasm, optimism…Si apoi iar incep ploile.Si intreg acest ciclu se reia.Insa inspre deosebire de anotimpurile derulate natural, noi putem influenta anotimpurile sufletelor noastre.Putem alege sa ramanem blocati in iarna, fara sa mai speram la ceva sau putem ignora toate sentimentele negative si sa avem in suflet doar vara.Insa ideal ar fi sa stim sa trecem cu atentie prin toate cele patru anotimpuri, sa le calculam si sa luam din fiecare invatamintele oferite.Toata lumea iubeste caldura verii, dar si zapada are farmecul ei care te face sa zambesti. Iarna, vara, toamna sau primavara, in orice anotimp te-ai afla, traieste-ti viata.Ai doar una singura.Fa in asa fel incat la sfasitul timpului sa spui:am trait din plin!Renunta la prejudecati in primul rand si traieste pentru tine.
Zidurile sufletului
Fiecare isi ridica in jurul sufletului sau anumite ziduri pentru a se proteja.Aceste ziduri au menirea de a nu ii lasa pe ceilalti sa ne vada slabiciunile, pentru a nu sti cum sa ne raneasca.Acesta e modul nostru de a ne apara de cei care ne pot face sa suferim in adevaratul sens al suferintei, sau de cei care ne pot face sa varsam macar o lacrima. Am ajuns sa credem ca lumea e rea si ca nimeni nu trebuie sa ne cunoasca cu adevarat deoarece pana la urma ne va rani, chiar si involuntar.Am ajuns sa negam bunatatea si bunavointa din ceilalti, de teama propriei noastre suferinte.Tindem sa ne izolam sufletele si sa relationam doar la nivelul trivialului, a cotidianului, a banalului.Iar atunci cand permitem cuiva sa vada si partea noastra emotionala incepem sa ne temem pentru starea de bine a propriului nostru eu. Insa nu e trist sa observi ca tocmai atunci cand iti ridici mai multe bariere esti intr-o stare nefasta mai avansata ca si atunci cand e cineva care te cunoaste si stie ce se petrece in sufletul tau?Singuratatea poate fi foarte apasatoare pentru cei care nu sunt obisnuiti cu ea sau pentru cei care nu au invatat cum sa o foloseasca in avantajul lor.
Apoi, poti avea o multime de persoane langa tine, insa sa te simti neinteles.Si acest lucru iar afecteaza siguranta sufletului tau. Intr-adevar, sunt anumite ziduri ce trebuie ridicate pentru protectia noastra interioara.Insa dramatizarea faptului ca lumea e rea, ca nu exista prieteni face la fel de mult rau ca si neimpunerea niciunui fel de limita in dezvaluirea propriului suflet.Gandirea negativa afecteaza relatiile cu cei dragi, iar pana la urma, daca am continua cu cladirea cetatilor in jurul nostru, am ajunge o societate depresiva, neunita de nimic altceva decat de nevoile primare. Increderea ca lumea poate fi un loc mai bun incepe in sufletele noastre.Nu ar trebui ingradita si inchisa in cetati spirituale.Cum spune o vorba deja celebra, “fii tu insuti schimbarea pe care o doresti lumii”. Lucrurile nu o sa se intample de la sine daca ne plangem incontinuu fara a si face ceva in legatura cu acele lucruri.
Oamenii se schimba, insa nu in esenta, ci doar in aparenta!
Am stat si m-am gandit ceva timp la un lucru : se schimba oamenii sau nu? Cred ca mereu am spus ca DA oamenii se schimba si acum , de curand, am realizat exact contrariul. Ganditi-va mai intai la voi, apoi la celelalte persoane si o sa-mi dati dreptate. Tindem sa credem mereu ca facem lucrurile in asa fel incat sa devenim mai buni , sa imbunatatim anumite parti, fie ca sunt pe plan personal,intelectual,profesional.Ne place sa anticipam mult si uitam ca desi in ordinea fireasca a lucrurilor totul ar trebui sa urce ,treptat, de la rau la bine, nu este asa. Garanteaza cineva ca in viata trebuie doar sa urci? Nu.
Intotdeauna , dar INTOTDEAUNA o sa ne intoarcem la persoana care am fost initial. Face parte din noi, este acolo, poate ca nu ne-o dorim sau poate ca nu ne mandrim cu acel eu al nostru dar daca il negam n-o sa dispara. E ca si cu greselile pe care le facem din nou si din nou.. Invatam din ele, suntem si constienti de ele, dar nu ne oprim. Eu ,nu m-am schimbat , am mai invatat cate ceva intre timp , poate ca mi-am schimbat stilul vestimentar si nu-mi mai place atat de mult ciocolata alba pe care obisnuiam sa o ador, DAR ,in adancul sufletului am ramas aceeasi persoana ,trasaturile dominante vor iesi mereu la suprafata : daca obisnuiam sa mintim si avem senzatia ca ne-am indreptat, ne inselam, o sa mintim iar; daca eram dezordonati si ne-am impus sa fim mai calculati si ordonati si chiar ne-a iesit acum , o sa fie iar haos. Traim aceleasi momente in aceasta viata,doar ca sub o alta forma: se schimba doar timpul,locul si eventual oamenii din jur care dispar si ,inevitabil, sunt inlocuitii de altii . Doar nu degeaba viata este comparata cu o roata care se tot invarte si ajunge intr-un punct in care a mai fost odata , si inca o data.. Am facut paranteza asta ca sa intelegem cu totii ca NU, nu ne vom schimba niciodata : esenta e acolo. Devenim o versiune mai buna sau mai rea a noastra , dar tot acolo suntem.
And the rest remains unwritten... 